Frumusețea lui Hristos

Citim Psalmul 45

Frumusețea lui Hristos nu vine din mâna talentată a pictorului, sau a sculptorului, sau a compozitorului care L-a zugrăvit în artă timp de două milenii. Nu e frumusețe fizică, cel puțin nu în sensul frumuseții de la barber shop.

Evangheliile tac despre fizicul lui Hristos. Plete? Ochi căprui? Ten măsliniu? Robert Powell style? Nu știm. Nu asta contează.

Frumusețea Lui derivă întâi de toate din autenticitate. El e frumos pentru că este sută la sută adevărat. Este totuna cu adevărul. Veridicitatea oricui și a orice se verifică prin alăturare cu El.

Într-o lume plină de mizerie și suferință, oamenii care se înghesuiau în juru-I sau care se cățărau în copaci să-L poată zări căutau un lucru cu adevărat adevărat de care să se atingă fizic ori să se agațe spiritual. Căutau ceva care să stea singur în picioare, fără punct de sprijin, și să dea sens vieții. Hristos i-a cucerit în primul rând prin autenticitatea Lui, prin faptul că El avea putere și vorbea cu putere, nu ca fariseii și cărturarii timpului, plini de doctorate și de omiletică, avizi după locurile dintâi.

Psalmistul a văzut frumusețea Lui cu secole înainte de întrupare:

„Tu ești cel mai frumos dintre oameni…” (Psalmul 45:2, un psalm mesianic).

Oare ce a văzut poetul inspirat, de L-a numit cel mai frumos dintre oameni? Versetele următoare celui citat ne-ar putea oferi niște indicii. Ochii psalmistului au văzut un Om care „apără adevărul, blândețea și neprihănirea” (45:4). Citim și-n ediția NTR a Scripturilor: „În măreția ta, călărește biruitor pentru cauza adevărului, a smereniei și a dreptății!”

„Apără adevărul…” De aceea am spus că primul izvor al frumuseții Sale e tocmai autenticitatea. Primul, dar nu singurul.

Mai este și blândețea (sau smerenia). Deschide orice evanghelie, și-L vei găsi pe Hristos mângâind prin cuvinte, prin vindecări ale trupului și ale sufletului, prin pilde înțelepte, prin răspunsuri care întorc oamenii cu fața spre Dumnezeu. Nu pentru gloria Lui. Pentru ei.

Trei: neprihănirea/dreptatea. Nicio pată, nicio vină, nicio remușcare. În El e puritate la puterea 777.

Neprihănirea. Hristos o apără, dar nu cu argumente, nu scriind despre ea (n-a scris un rând despre nimic). O apără în trupul Lui, o trăiește, o duce cu El pe stradă, pe mare, ba chiar și la petrecerile unde veneau femei desfrânate și puzderie de păcătoși.

Frumusețea lui Hristos vine din refuzul Lui de a păcătui, din nedespărțirea Sa de Tatăl.

Neprihănirea Lui o întrece pe a fariseilor, o dă de gol și o face de râs. Pe lângă El, orice virtuos al lumii e de o urâțenie colosală.

Adevărul. Blândețea. Neprihănirea. Acestea trebuie apărate. Dar unde să le ascunzi? Unde să le păstrezi? Ascunde-le în tine și vei fi (mai) frumos. În final, după atingerea Lui de tine, vei deveni o capodoperă.