Îmi place să mă rog cu ochii deschiși

(spre El)

Agatha Christie, „regina romanului polițist”, a spus cândva că multe dintre „crimele” din cărțile sale le-a plăsmuit în timp ce spăla vase în bucătărie. În ce mă privește, găsesc uneori că momentele când spăl vase sunt un timp bun să stau de vorbă cu Dumnezeu.

Îmi place să mă rog cu ochii deschiși.

E un mod bun de a te ruga. Mai ales când ești la volan.

Odată, înainte să ajung la o anumită destinație, L-am rugat pe Dumnezeu să îmi găsească un loc de parcare apropiat, fiindcă aveam de cărat niște cutii grele. Ce crezi? Primul loc de parcare ieșit în drum era liber. (Thank You, God! That was quick!)

Îmi place rugăciunea care iese din tipar. Îmi place că rugăciunea poate fi mai mult decât o listă de cereri urgente și de omagii monotone, trase la indigo și repetate mecanic, precum lecția zisă de tocilar la tablă.

Conversație. Rugăciunea ca dialog cu Dumnezeu, ca dezbatere (uneori, aprinsă), ca discuție prietenească în care Îi spun ofurile, bucuriile, fricile sau dorințele mele. Și Îi dau timp…

Auzi prostie! Eu să Îi dau timp lui Dumnezeu…

… să-mi vorbească.

Nu, n-aud voci. Uneori, simt un fel de căldură pe dinăuntru. Sau o idee care mă gâdilă. Alteori, sentimentul că o hotărâre luată este bună. Sau, dimpotrivă, că ar trebui să stau departe de un anumit lucru.

Așa îmi place să stau de vorbă cu Dumnezeu. Uneori. Cu ochii deschiși.

Prea ne-am obișnuit să stăm de vorbă cu Dumnezeu numai pe întuneric. Cu „storurile” (aka pleoapele) trase. În cămăruțe întunecoase. Isus Hristos I-a vorbit Tatălui, la mormântul lui Lazăr, ridicând „ochii în sus” (Ioan 11:41).

N-am nimic împotriva rugăciunii cu ochii închiși. O practic și eu. E utilă mai ales în public, în biserică, să nu cumva să-mi cadă ochii pe vreo ispită în timp ce-I vorbesc Lui.

Dar rugăciunea cu ochii deschiși, despre care îți spun aici, e altceva. E un mod de a-ți îmbunătăți legătura cu Dumnezeu, de a o duce spre permanentizare. De a nu-L lăsa la biserică sau în locul unde obișnuiești să-ți spui ruga tradițională. De a merge cu El peste tot.

Și mai știi ceva?

Cred că Dumnezeu nu ne răspunde niciodată cu ochii închiși. Îi place să se uite la noi așa cum mă uit eu la puștiul meu, gata oricând să-i ofer ceva bun.